Comuna Cornu Luncii anunță azi, 18 iunie 2026, deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic General pentru ”PLAN URBANISTIC GENERAL AL COMUNEI CORNU LUNCII, JUDEȚ SUCEAVA” generat de UAT COMUNA CORNU LUNCII.
Documentația aferentă proiectului de hotărâre include:
– referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus al Primarului și raportul de specialitate al Compartimentului de urbanism, amenajarea teritoriului, disciplina în construcții, administrarea domeniului public și privat;
– părți componente ale documentației de urbanism, reprezentând Piese scrise: Memoriu General, Regulamentul Local de Urbanism, Planul Urbanistic General
– raportul informării și consultării publicului.
Precizăm că proiectul de hotărâre și documentația aferentă pot fi consultate atât pe site-ul instituției www.comunacornuluncii.ro, în secțiunea Consiliul Local/Proiecte de acte normative/, cât și la sediul instituţiei din strada Primăriei, nr. 51, satul Cornu Luncii, județul Suceava, cod poștal 727140, la Compartimentului de urbanism, amenajarea teritoriului, disciplina în construcții, administrarea domeniului public și privat.
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus consultării publice pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice de la data apariției prezentului anunț:
– ca mesaj în format electronic la adresa de e-mail contact@comunacornuluncii.ro;
– la sediul instituției, Compartiment administrație publică locală, resurse umane și relații cu publicul, strada Primăriei, nr. 51, satul Cornu Luncii, județul Suceava, cod poștal 727140.
Materialele transmise vor purta menţiunea “Propuneri pentru Proiectul de Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic General pentru ” PLAN URBANISTIC GENERAL AL COMUNEI CORNU LUNCII, JUDEȚ SUCEAVA” generat de UAT COMUNA CORNU LUNCII.
Propunerile trimise vor fi publicate pe site-ul www.comunacornuluncii.ro, în secțiunea Consiliul Local/Proiecte de acte normative. Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris.
Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de hotărâre, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică în termen de 10 zile calendaristice de la data apariției prezentului anunț.
părți componente ale documentației de urbanism – link de descărcare

